Anul academic 2014-2015

Uniți Filmăm!

– campanie de participare vizuală la problemele cotidiene ale societății –

Dacă ai o temă, poveste sau cauză în care crezi, află cum poți să devii un bun

Povestaș Vizual al Ideilor Tale

În contextul “alegerilor” actuale și viitoare, Uniți Filmăm! este o inițiativă civică de îndemn la acțiune participativă în fiecare zi, de vot sau obișnuită. Uniți Filmăm!“ vă propune descoperirea numeroaselor teme din București și din țară, care au nevoie să fie povestite vizual în forme capabile să creeze impact social (urbanul, marginalul, ruralul, memoria, prezentul, cotidianul, cauzele sociale…). Poveștile vizuale sunt astăzi instrumente tot mai puternice de înțelegere, exprimare sau schimbare socială. Învață cum poți folosi convergent Stiințele Sociale, Artele Vizuale și Cinematografia, pentru a deveni un bun povestaș vizual al ideilor tale.

Filmmakeri, antropologi, artiști, jurnalisti, activiști sau creatori vizuali, pasionați de exprimarea lumii în care trăim în filme documentare și proiecte multi-media,  se pot înscrie în Modulul 1 al Academiei de Film, Cross-Media și Dezvoltare Socio-Vizuală – CINEIMPACT. 

Informații Înscrieri

CINEIMPACT funcționează ca platformă de dezvoltare în design-ul reprezentărilor vizuale ale non-ficțiunii și are obiectivul de a profesionaliza crearea de interacțiuni și schimbări sociale pozitive. 

Ceremonia de Deschidere si Primul curs al Modulului 1 vor avea loc

Miercuri, 26 Noiembrie, ora 18.00 

Creatori sau receptori, împărtășim cu toții vacarmul contextelor  economice și politice care ne împresoară. În astfel de circumstanțe, se spune că nevoia ne învață. Relațiile dintre cetățeni și „realitățile” socio-vizuale necesită abordări noi, utile mai ales celor care își propun să participe pro-activ la societatea din care fac parte. Dacă ai o temă care te pasionează și dorești să o concretizezi într-un proiect vizual sau dacă lucrezi deja la un proiect și vrei să îl dezvolți într-un circuit profesional, ai șansa să-ți concretizezi ideile cinematice. 

Aflată relații de colaborare cu abordările academice tradiționale, CINEIMPACT este o platformă independentă, complementară instituțiilor clasice, constituind un catalizator de educație și producție care pune în relații transdisciplinare resursele Științelor Sociale, Artelor Vizuale și Cinematografiei. Cele 2 semestre ale cursurilor CINEIMPACT sunt organizate modular, primul semestru fiind dedicat proiectelor individuale, al doilea celor colective. Primul modul va dura 4 săptămâni și va avea loc între 26 Noiembrie și 19 Decembrie. Va contine 16 cursuri. În fiecare săptămână cele 3 cursuri intensive de seară vor fi însoțite în week-end de 1 curs extensiv, desfășurat în manieră tailor-made/project oriented. Modulul va include cursuri intensive de Antropologie Sociala, Arte Vizuale, Antropologie Vizuala, Productie de Film Documentar/Hibrid si va integra notiuni referitoare la dezvoltarea, finantarea, productia si distributia proiectelor participantilor.

In ideea sustenabilizării proiectelor creative, la sfirsitul modulului se va realiza jurizarea proiectelor participante, urmată de o proiectie in cadrul unei ceremonii de premiere, in care se vor acorda Premiul/Premiile pentru cel mai bun proiect, bursa/burse de participare in urmatorul modul si consultanta one-to-one in dezvoltarea, productia si distributia proiectului cistigator/proiectelor cistigatoare (CINEIMPACT isi rezerva dreptul de a premia unul sau mai multe proiecte)

In caruselul zilnic al „realitatilor” noastre construibile si deconstruibile, aceasta platformă propune o re-echipare a comunicării noastre socio-vizuale, cu instrumente creative regândite pentru a corespunde noilor provocări ale universului informațional actual. Vedem că în ziua de azi suntem cu toții consumatori de vizual. În același timp puțini sunt cei care nu filmează sau fotografiază ei înșiși. Ce-ar fi dacă ne-am juca puțin cu luatul în serios al acestei realități care ne schimbă pe toți ? 

CINEIMPACT a fost inițiată de profesionști cu expertiză în domeniile științelor sociale, media, arte vizuale și film, deschiși educației și producției inovative: 

Ger Duijzings – prof. în Antropologie Sud-Est Europeană – Universitatea din Regensburg, director al Urban Laboratory – University College of London, realizator de filme documentare experimentale); Ionuț Pițurescu – dr. in Sociologie si Antropologie Vizuală, regizor,producător,coordonator Centrul de Inovare, Dezvoltare și Producție de Film, realizator al filmului “Căutare”- Romania, 30 min, premiul secțiunii “Quinzaine des Realisateurs” la Festivalul de Film de la Cannes;  Cristian Robert Velescu – prof. dr. in Arte Vizuale al Universitații Naționale de Arte,  coord. de doctorate in Arte Vizuale, istoric de artă, autor al studiului “Avangardă şi modernităţi”; Vintilă Mihăilescu – şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice SNSPA, antropolog, coordonator școala dr., autor al ”Socio hai-hui” și “Antropologie. Cinci introduceri” ). Împreună cu tutorii care vor coordona modulele teoretice și practice, pe parcursul anului academic vor fi oferite o serie de master-class-uri susținute de către tutorii invitați Thomas Ciulei (regizor, producător, director de imagine, laureat a numeroase premii internaționale), Ada Solomon (producătoare a numeroase filme premiate internațional, Ursul de Aur – Berlinale IFF, premiul Eurimages pentru co-producție al Academiei Europene de Film), Corneliu Porumboiu (regizor, producător, realizatorul unor filme premiate in secțiunile “Un certain regard” și “Cinefondation” la Festivalul de Film de la Cannes), Alexandru Solomon (regizor, producător, director al festivalului “One World”, deținător a numeroase premii internaționale); Mihai Coman – fondator al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, coordonator școală dr., co-autor al “Media Anthropology”; Peter Crawford (consultant, profesor de Antropologie Vizuală – University of Aarhus, Freie Universitat Berlin, Australian National University). 

Academia de Film, Cross-Media si Dezvoltare Socio-Vizuala CINEIMPACT sprijină dezvoltarea și educarea modurilor în care științele sociale, noile media, socio-vizualitatea si filmul pot aduce contributii pozitive la o mai bună ințelegere și soluționare a problemelor societății.

Parteneri culturali ai anului academic 2014-2015 sunt: Institutul Cultural Francez, Institutul Goethe, Centrul Cultural Ceh, Institutul Cultural Polonez, Fundația Pro Patrimonio

Termen limită pentru înscrieri: 25 Noiembrie

 afis uniti filmam. filmediadoxlast lastlast

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s